Educaţie cu parul

8 Iulie 2008 at 11:41 am (mă uit în/jur) (, , , , , )

Tot mai multe asociaţii, firme sau chiar persoane fizice organizează activităţi de strângere a gunoaielor din ţara asta. Chiar şi instituţiile statului s-au apucat de colectarea D.E.E.E. sau de colectarea selectivă a gunoaielor. Tot respectul şi aprecierea mea. Cu toate acestea România rămâne o ţară mizerabilă şi plină de gunoaie (mai ales umane). Nimeni nu va putea face nimic în acest sens în ţara noastră pentru că ea este locuită de români.

Luaţi un tren de navetişti şi uitaţi-vă pe linii să vedeţi cât de multe sticle de bere veţi vedea. Este un jeg de nedescris provocat de jegurile umane. Pe ăştia nu-i va putea educa nimeni niciodată, nu le va putea trezi nimeni sentimente sociale decât cu amenzi foarte mari şi muncă în folosul societăţii. Ar trebui să fie puşi să strângă tot ce au făcut şi să plătească şi amenzi de mii de lei pentru că ei nu ştiu decât să bea, să asculte manele şi să se dea mari cu toate idioţeniile.

Dar cum poţi face aşa ceva când ei merg cu un leu de la Bucureşti la Ciulniţa sau Feteşti? Cum poţi face asta când ei nu plătesc amendă chiar dacă vine supracontrolul? Cum îi poţi trezi la realitate când ei sunt subdezvoltaţi mintal şi trăiesc ca nişte maimuţe în pădure? Numai cu amenzi foarte mari au fost educaţi oamenii pe tot globul. De ce am crede că pentru români nu este bună metoda? Statele civilizate au reuşit numai aşa.

Pune-i să termine canalul Dunăre-Bucureşti, să cureţe toată ţara de jegul pe care l-au creat, să facă drumuri cu lopata şi să nu fie plătiţi pentru asta, ba chiar să fie şi amendaţi. Să vezi atunci ce spirit civic dezvoltat vor avea românii, că se vor mira şi nemţii. Cu parul băi nene că altfel nu se poate! Mi-e din ce în ce mai scârbă de ţara asta şi oamenii care o locuiesc şi nu vreau să mă fac că nu văd ce se întâmplă.

Anunțuri

Legătură permanentă 2 comentarii

Mulţi patroni se cred manageri, dar puţini sunt

4 Iulie 2008 at 9:38 am (mă uit în/jur) (, , , , , )

Cele mai proaste momente din viaţa mea de angajat au fost acelea când patronul a încercat să mă înveţe meserie deşi nu ştia nici 10% din cât ştiam eu. Sunt prea mulţi patroni în ţara asta care au impresia că le ştiu pe toate şi dau lecţii tuturor, chiar dacă nu au avut nicio legătură cu vreuna dintre meseriile în care se bagă. Prea mulţi patroni români se cred manageri şi prea puţini sunt.

Mulţi dintre ei sunt atât de „simpli” încât îţi dai seama imediat ce au în cap dacă te uiţi la ce-au făcut până atunci. După ce au demarat afacerea şi a început să meargă, pentru că au fost umili şi au angajat oameni buni care i-au ajutat, se apucă să îşi ia maşini scumpe, să plece în concediu prin cine ştie ce ţară, să-şi ia numai ţoale de firmă, să se creadă mult mai deştepţi decât sunt şamd. Într-un cuvânt, să li se urce la cap.

Este foarte greu să rămâi om când dai de bani după ce ai fost sărac. Asta pentru că îţi trebuie caracter şi personalitate să nu o iei razna când ai succes. Se pare că le este imposibil să rămână cu picioarele pe pământ după ce le cresc rapid veniturile. Încep să arunce cu bani şi, inevitabil, să piardă legătura cu realitatea. Pentru binele lor ar trebui să dea faliment. Numai şocurile de acest fel îi pot trezi.

Legătură permanentă 2 comentarii

Bărbaţi teleghidaţi de femei

2 Iulie 2008 at 12:08 am (mă uit în/jur) (, , , , , , , )

Îmi plac oamenii care au visuri realizabile şi fac tot ce pot pentru împlinirea lor. Sunt frumoşi, dar în acelaşi timp te inspiră. Îmi spunea un prieten că trebuie doar să ne dorim ceva şi restul este treaba universului; că totul lucrează în favoarea celor care vor cu adevărat. Poate că este adevărat sau poate nu, însă există certitudinea că fără dorinţe vii nu putem evolua ca oameni.

Ceea ce mă surprinde este omul care visează cai verzi pe pereţi, dar este foarte sigur de iminenţa realizării acelui vis. Aceşti oameni nu îşi dau seama că folosesc mulţi „dacă” atunci când vorbesc despre ducerea la îndeplinire a planului. Aproape toate elementele se leagă dacă şi dacă şi dacă, dar pentru ei nu există niciun „şi dacă nu este posibil ce vreau”, ci sunt foarte convinşi de ceea ce spun.

Cu adevărat interesant este atunci când vezi un bărbat care visează cai verzi pe pereţi doar pentru că i-a spus femeia lui că se poate. Sunt jalnici bărbaţii (tip femeie) care au renunţat la raţiunea şi bunul lor simţ teleghidaţi de o femeie. Ce poate fi mai dezonorant decât să fii un bărbat teleghidat, iar telecomanda să fie la o femeie!

Legătură permanentă 1 comentariu

„Poveşti” pe lângă care trecem în fiecare zi

21 Iunie 2008 at 3:18 pm (mă uit în/jur) (, , , , , , )

Îmi place să privesc oamenii pe stradă, în restaurant, la servici, în parc, la magazin, în metrou etc. Cei mai mulţi tineri afişează o automulţumire care spune despre ei că sunt nimicuri. Românaşii noştri tinerei sunt foarte mândri de nulitatea lor. Îi vezi că au 20-25 de ani şi sunt încântaţi că nu au făcut nimic în viaţă. În acelaşi timp, când trec pe lângă un bătrân pe care aparent nu dai doi bani, mă întreb prin ce a trecut acel om şi câte a făcut în viaţă.

Îmi aduc aminte că aveam 16 ani, eram în Constanţa la doi ani după Revoluţie, şi mergeam într-o patiserie unde mâncam plăcinte dobrogene, beam iaurt şi cântam la chitară cu câţiva prieteni. Într-o zi se aşează o bătrânică la masa noastră şi ne ascultă îngândurată. La un moment dat intră în vorbă cu noi şi ne povesteşte că atunci când era învăţătoare îi ducea pe copii la statuia lui Eminescu de pe faleză şi le cânta la vioară romanţe pe versurile lui.

Un alt prieten îmi spunea zilele trecute că a copilărit într-un sat unde era un bătrân „ciudat” care fusese în război unde explodase o bombă lângă el. Pe vremea comunismului lucra la primărie, iar seara când venea acasă scotea pick-up-ul pe prispă şi asculta Edith Piaf. Singura ciudăţenie a bătrânului era aceea că atunci când striga cineva „bomba” o rupea la fugă şi nu se mai oprea decât atunci când nu mai putea alerga.

Câte astfel de „poveşti” ştiu bătrânii noştri pe care nu vrea nimeni să le asculte? Câte cărţi ar putea fi scrise dacă am sta de vorbă cu ei şi câtă istorie autentică se pierde odată cu dispariţia lor? Ce viaţă incredibilă au avut şi câte au făcut în viaţa lor! Iar tinerii care nu ştiu decât de telefoane mobile, maşini, cluburi, jocuri pe calculator şi sex sunt atât de plini de ei!

Foarte frumos şi plăcut este că cei care au făcut lucruri măreţe de-a lungul timpului sunt modeşti şi nu se iau prea tare în serios. Nu au ajuns să se creadă buricul pământului chiar dacă au realizat mai multe decât îşi poate închipui cineva că este posibil. Le place să fie autoironici şi să povestească cu detaşare şi umor despre momentele grele prin care au trecut. Avem multe de învăţat de la ei din toate punctele de vedere şi nu ar trebui să ne facem că nu îi vedem sau că suntem prea ocupaţi pentru ei.

Legătură permanentă 1 comentariu

Campanie inutilă împotriva cerşetoriei

16 Iunie 2008 at 1:12 pm (mă uit în/jur) (, , , , , , , )

Sunt bloguri unde a fost demarată o campanie împotriva cerşetoriei. Sunt convins că au intenţii bune şi cred în ceea ce fac, însă nu sunt sigur că ştiu în ce s-au băgat. Ei vorbesc de Filantropica şi de faptul că se fac mulţi bani în această „meserie” pe înşelăciune şi prefăcătorie. Tot ei ne îndeamnă să dăm telefon la poliţie când vedem aşa ceva. În unele cazuri este adevărat şi ar trebui să luăm această atitudine.

Însă ar trebui să ne gândim şi la cei care nu pot trăi altfel. De exemplu, bătrânii care au pensii foarte mici sau deloc şi sunt nevoiţi să iasă în stradă. Cu ei ce facem? Statul nu le oferă niciun ajutor concret, decât vorbe. Dacă dau telefon la poliţie ce vor face? Nimic. Nu mă interesează doar să îi ia la secţie, să-i ţină 48 de ore şi să-i bată. Asta nu rezolvă problema.

Statul român este aşa de bine organizat şi foloseşte atât de bine pârghiile legale încât nu are nicio soluţie reală şi nici nu vrea asta. De aceea, sfatul meu pentru băieţii ăştia inteligenţi care se fac că vor să ajute prin campanii este acela de a se gândi serios înainte de a scrie. Şi dacă totuşi se hotărăsc să meargă mai departe, să propună ceva realizabil în locul situaţiei pe care vor să o schimbe. Că de vorbe suntem sătui.

Legătură permanentă 4 comentarii

Next page »