Teama de maşina neagră este o realitate cotidiană

28 Aprilie 2008 at 3:00 pm (desPRE PREsă) (, , , , , , )

Deşi au fost metode comuniste, intimidarea sau eliminarea fizică a jurnaliştilor sunt folosite şi în prezent în ţara noastră. Teama pentru propria viaţă sau a celor din familie a rămas o realitate printre ziariştii români. Dacă scrii despre politică sau economie trebuie să te gândeşti de mai multe ori înainte să publici ceva, mai ales dacă vrei să faci o dezvăluire negativă despre o persoană cunoscută.

După ce publici câteva articole „mai critice” despre Iliescu, Năstase, Băsescu, Tăriceanu, Geoană, Patriciu etc. vei primi din partea colegilor, în gluma sau serios, replici de genul: „Ce te-a apucat mă? Vrei să dea o maşină neagră peste tine?”. Asta în cazul în care poţi publica astfel de articole.

Pentru că fiecare cotidian important are regulile lui nescrise care spun că nu poţi scrie despre Băsescu decât de bine, despre Patriciu de rău şamd. Aşadar, orice ai descoperit şi oricâte dovezi ai avea, nu înseamna că vei putea publica. Ştiu cazul unui ziarist care aflase că SPP funcţiona fără niciun temei legal, iar modul în care cheltuiau banii de la buget nu putea fi verificat de nimeni.

A scris un articol bine documentat, dar nu a fost lăsat să îl publice nici la ziarul la care lucra, nici la altul. I s-a spus să se gândească la viaţa lui şi a familiei: „Ţi s-a urât cu binele? Vrei să dea o maşină neagră peste tine?”. După scurt timp a fost dată legea de înfiinţare şi organizare a SPP printr-o ordonanţă de urgenţă.

Opresiunea presei din perioada PSD-istă

Dacă te legi de cine nu trebuie îţi măreşti considerabil şansele să ai probleme. Această teamă indusă ziariştilor este de neconceput în secolul al XXI-lea într-o ţară aflată în UE şi care se declară liberă şi democratică. Această situaţie este inacceptabilă.

S-a văzut extrem de bine opresiunea presei din perioada PSD-istă dintre 2000 şi 2004 când nu avea voie nimeni să scrie de rău despre guvern. Atunci s-au întâmplat şi acele „evenimente neplăcute” cu ziarişti bătuţi şi ameninţaţi. Apoi, după 2004, schimbarea a fost majoră, presa având iar „voie” să scrie despre cei care ne conduc.

Un alt ziarist mi-a povestit că la alegerile din 2000, câştigate de PSD, a găsit la o ghenă din centrul Bucureştiului mulţi saci cu voturi pentru partidele concurente PSD. A făcut fotografii, dar nu a avut curajul să publice nimic. Nici măcar nu a încercat şi s-a văzut apoi în atitudinea guvernului faţă de presă că a avut dreptate să nu o facă. Cu siguranţă ar fi avut probleme. Aşadar, faptul că nu apar în presă multe dintre adevărurile care ne înconjoară nu este doar vina jurnaliştilor.

Teama aceasta este normală pentru orice om; inducerea ei este anormală. Este aberant ca politicienii sau oamenii de afaceri care greşesc să facă presiuni asupra presei pentru a nu se afla adevărul. În orice ţară normală la cap cine greşeşte îşi asumă urmările.

Aşa cum se întâmplă în statele vestice unde auzim despre demisii pentru că au fost prinşi cu amante sau condamnări la închisoare pentru devalizare. Aşadar, dragi politicieni şi oameni de afaceri renunţaţi la a mai fi români, asumaţi-vă urmările faptelor voastre şi lăsaţi ziariştii să îşi facă treaba liniştiţi!

Articol mutat de pe www.desprepresa.blogspot.com

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ziariştii din provincie – între emigrare şi blazare

24 Aprilie 2008 at 11:12 pm (desPRE PREsă) (, , , , , , )

Aţi văzut cum arată ziarele locale? Este o diferenţă enormă între ele şi cele bucureştene. În primul rând te izbeşte aspectul neglijent şi lălâi. Am fost în multe delegaţii în ţară şi am luat ziare în fiecare oraş pe unde am trecut. De fiecare dată mi-au dat impresia unor fiţuici ilegaliste tipărite în subsolurile unor case conspirative comuniste.

Nu înţeleg de ce nici acum, după atâţia ani de la Revoluţie şi după intrarea în UE, NATO şi mai ştiu eu pe unde, patronilor de ziare locale nu le pasă de produsul pe care îl aruncă pe tarabă. Fonturile sunt banale şi urâte, fotografiile parcă sunt făcute cu aparate de unică folosinţă, culorile sunt alese la întâmplare, layoutul este şcolăresc, tiparul este execrabil şamd.

Scuza că în provincie oamenii nu au pretenţii mari este jalnică pentru că şi acolo ajung cotidienele centrale. Ca să nu mai spun că mulţi dintre ei sunt plecaţi în Bucureşti (şcoală, afaceri, tratamente medicale etc.). Şi, din câte ştiu, ziarele locale au pierdut mulţi cititori în favoarea celor bucureştene. Dacă nu ar fi ştirile locale, nu le-ar mai lua nimeni.

Niciunul dintre aceste motive nu pare să îi intereseze pe proprietarii ziarelor din provincie. Probabil că interesele economice sau politice sunt prea mari ca să mai ţină cont de astfel de amănunte insignifiante. Îi interesează doar să aibă unde să îi înjure şi să îi discrediteze pe adversarii lor.

Mai bine se fac taximetrişti

Ajungând la calitatea editorială a acestor fiţuici trebuie să remarc că este la acelaşi nivel cu salariile pe care le primesc ziariştii locali. Toţi ştim că veniturile lor sunt mici, că în provincie nivelul salarial din toate domeniile este foarte scăzut. Probabil de aceea nu îşi dă mai nimeni interesul; nu merită.

Acest lucru combinat cu interesele patronilor fac ca ziariştii să nu aibă posibilitatea de a alege între stilurile de presă pe care le pot folosi. De aceea de multe ori nu pot face un reportaj sau o anchetă pe subiectul zilei, deşi unii dintre ei sunt ziarişti buni.

Aşa se întâmplă că le mai rămân doar două variante: emigrarea în Capitală sau în altă ţară şi blazarea. Din păcate emigrarea în Bucureşti este din ce în ce mai puţin posibilă pentru că este o mare concurenţă şi aici, iar costurile traiului sunt mai mari. Îţi trebuie mult curaj şi voinţă pentru a putea lua o asemenea hotărâre.

De aceea, varianta aleasă de cei mai mulţi dintre ei este blazarea. Şi atunci ne mai mirăm de calitatea îndoielnică a presei din provincie. Mai bine se fac taximetrişti că este mai rentabil şi au voie să spună ce vor. Ca să nu mai zic că taximetriştii cunosc cel mai bine ce se întâmplă în oraşul lor. Dar despre asta într-unul din episoadele următoare…

Articol mutat de pe http://www.desprepresa.blogspot.com

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ataşamentul bolnăvicios al lui Cristoiu

11 Aprilie 2008 at 12:34 am (desPRE PREsă) (, , , , , , , )

De câţiva ani citesc un cotidian. În fiecare zi acelaşi – Jurnalul Naţional (J.N.). Am rămas fidel acestui ziar nu doar datorită faptului că este singurul care îmi hrăneşte pasiunea pentru istorie, mai exact pentru perioada comunistă a istoriei României. Îl citesc şi pentru că este unul dintre puţinele care mai practică stiluri de presă ca documentarul, jurnalul de călătorie, ancheta sau reportajul. Deşi este clar pentru toată lumea că nu există „cotidian independent”, J.N. dă totuşi impresia asta, inclusiv prin aşa-zisele atacuri ale lui Cristoiu la adresa lui Voiculescu.

Trebuie să remarc faptul că până acum câţiva ani, când Tucă era trecut în caseta redacţională doar de formă, ziarul nu era cine ştie ce. De când s-a hotărât să îşi ia în serios funcţia de director, J.N. arată mai bine şi este mai bun. Însă, aşa cum nu există nimic perfect, nici J.N. nu este. Mă voi referi aici doar la unul dintre defecte.

Culmea este că ziarul începe cu acest defect – Ion Cristoiu. Dacă nu vă mai amintiţi, el este cel care a intrat în istoria jurnalismului românesc cu stilul de presă murdar şi bazat pe făcături pe care îl practica şi stimula în Evenimentul Zilei în perioada când a fost director acolo. Între timp, mulţi au uitat de unde a plecat acest „om de presă” şi îl consideră un reper pe găina care naşte pui vii.

Motanul bagă fisele în tonomatul Cristoiu

Din păcate el este cel care scrie de multă vreme editorialele din J.N.. Am observat că tema favorită, chiar obsesiva, a lui Cristoiu este Traian Băsescu. Cred că în cel puţin 90% dintre editoriale vorbeşte despre Băselu. Bineînţeles că niciodată de bine. Nu sunt un fan al preşedintelui, dar cred că este imposibil ca un om să facă numai greşeli şi lucruri rele.

Dar cred că explicaţia pentru această obsesie a lui Cristoiu nu este faptul că nu vede lucrurile bune făcute de Băse, ci ataşamentul lui bolnăvicios pentru Ion Ilici Iliescu. Personal am hotărât să nu mai citesc aceste atacuri nesfârşite şi plictisitoare. M-am plictisit de chinul lui Cristoiu de a scrie aceleaşi lucruri într-o altă exprimare şi de a căuta cu disperare ceva de care să se lege.

Cred că această obsesie este impusă şi de Voiculescu. Sunt convins că Felix Motanul este cel care bagă fisele în tonomatul Cristoiu. Însă nu cred că ar putea funcţiona acest tonomat fără concepţiile şi educaţia comunistă a lui John. Mie nu îmi mai rămâne de făcut decât să îmi pară foarte rău de ziar şi de spaţiul irosit cu jegul din creierul tonomatului.

Articol mutat de pe http://www.desprepresa.blogspot.com

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Jurnaliştii cu atitudine aduc echilibru pentru naţiune

6 Aprilie 2008 at 10:58 pm (desPRE PREsă) (, , , , )

Aţi văzut filmul The Hunting Party? Acolo este dată o mică lecţie de jurnalism, de cum ar trebui făcută meseria asta şi ce fel de om trebuie să fii să o poţi face. Filmul ăsta mi-a adus aminte de tot ce am aflat de-a lungul celor câţiva ani de meserie. Din păcate unele dintre informaţii nu le-am putut folosi niciodată deşi erau bombe.

Pentru că nu am avut dovezi şi sursa nu a vrut să declare oficial am fost nevoit să nu public nimic. Dar sunt convins că şi în cazul în care aş fi fost acoperit tot nu aş fi putut publica articolul pentru că nu aş fi fost lăsat de patroni. De-a lungul timpului, acestea au fost doar câteva dintre motivele care m-au condus spre concluzia că suntem un popor de laşi.

Situaţia nu este atât de simplă. Măcar de-ar fi numai atât şi am rămâne doar cu ruşinea. Problema este că nu ne vom reveni ca naţie niciodată din cauza faptului că jurnaliştii din ţara asta nu pot sau nu sunt lăsaţi să dea în vileag iţele încurcate de oamenii cu putere politică şi/sau financiară. Continuând în felul acesta va exista un dezechilibru continuu în societatea noastră.

Atât timp cât toţi cei din presă ştim, dar nu putem face public ce ştim vom fi un popor handicapat care nici măcar după aproape 20 de ani de la revoluţie nu are dreptul să vorbească. Sunt convins că oamenii puternici din ţara asta vor să ne ţină în mizerie şi dezorientare pentru a ne putea conduce (minţi) mai uşor.

Dar aşa nu poţi obţine un popor sănătos care să ajute ţara să se dezvolte. În felul acesta vom rămâne sclavii/proştii Europei şi Americii. Dacă nici măcar presa nu poate deschide gura să latre, mai bine zis nu poate echilibra situaţia, nu vom ajunge nicăieri. Jurnaliştii trebuie să aibă atitudine şi trebuie lăsaţi să îşi facă meseria. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru o naţiune sănătoasă şi prosperă.

Articol mutat de pe http://www.desprepresa.blogspot.com.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

A reapărut redactorul freelancer

5 Aprilie 2008 at 2:32 pm (desPRE PREsă) (, , , , , )

În ultima vreme sunt din ce în ce mai mulţi patroni de presă care înţeleg că nu este necesar ca redactorii să fie angajaţi şi să fie lipiţi de birouri la servici. Multe edituri autohtone au început să lucreze cu redactori colaboratori cărora li se dau termene şi sarcini precise.

În felul acesta a reapărut şi la noi redactorul freelancer care a fost obligat de comunişti să dispară după cel de-al doilea război modial. În afara faptului că redactorul trebuie să stea mai mult pe teren decât în birou, patronii de presă au înţeles că folosirea redactorilor colaboratori poate micşora substanţial cheltuielile firmei.

Astfel nu mai sunt necesare o parte dintre calcultoare şi programe pentru ele, spaţii mari de birouri şi cheltuielile aferente (chirie, utilităţi, curăţenie etc.), multe consumabile, taxe şi impozite, bătaie de cap şamd. În plus, cu ajutorul unor redactori colaboratori din oraşele mari din ţară publicaţia află şi spune mai multe cititorilor săi.

Avantajele sunt şi de partea redactorilor aflaţi în această situaţie. Este mai plăcut şi mai uşor să lucrezi fără şefi pe cap şi program, ci doar cu termene limită şi sarcini precise. Îţi poţi face programul cum vrei şi îţi poţi doza energia cum îţi este mai bine. Cei care vor înţelege că ăsta este viitorul în presă vor avea de câştigat pe termen lung.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei implicaţi în presă care înţeleg necesitatea folosirii mess-ului la servici. Se poate lucra foarte bine pe mess şi pot fi economisiţi nişte bani care trebuiau daţi pe telefoane. Interesant este că sunt edituri mari care interzic utilizarea mess-ului (de exemplu Hiparion). Nu toţi putem înţelege evoluţia şi nu toţi putem să ne folosim de ea, nu-i aşa?

Articol mutat de pe http://www.desprepresa.blogspot.com

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Next page »