Eu vreau doar să cresc mic!

26 Iunie 2008 at 7:35 pm (atitudine) (, , , , , )

Am citit cândva această cerere şi mi-a plăcut. Şi atunci ca şi acum mi-o asum şi o semnez fără ezitare. Şi vă rog să nu o interpretaţi ca un semn de slăbiciune sau ca un semn că nu pot să îmi duc la capăt cele asumate. Trebuie să înţelegeţi că este un semn de maturitate şi de responsabilitate. Eu vreau doar să cresc mic!

Subsemnatul,

vă aduc la cunoştinţă decizia mea irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv.

După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.

Vreau să desenez cu creta colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă.

Vreau să fiu mândru de trotineta mea roşie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.

Vreau să cred sincer că bomboanele sunt mai bune decât banii pentru că le poţi mânca.

Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-mă cu uimire de ce adulţii nu fac la fel.

Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.

Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri ştiam pentru că nu ştiam cât de puţine ştiam.

Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie poate fi cumpărat cu preţul unei îngheţate la pahar.

M-am maturizat prea mult şi nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.

Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificării etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă etc. Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor pentru a face loc pe tron prinţilor tineri căsătoriţi cu prinţese câştigate în ultima zmeiadă?

Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menică repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele şcolii?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotravită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului Speranţa navigând cu Toate pânzele sus şi pe mama citindu-mi Povestiri Istorice de Alexandru Mitru.

Vreau să-l aştept iar cu emoţie sinceră pe Moş Crăciun.

Ce bine era când credeam că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!

Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, îmi voi petrece după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului Cristi şi citind Robinson Crusoe ascuns în coliba din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.

Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu TV şi Internet, asigurările pentru maşini, asigurările de sănătate, taxele anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.

Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură când voi fi întrebat: Ce-o vrei să te faci când vei fi mare?, deoarece acum ştiu: vreau să fiu copil.

Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Harap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane.

Gata cu bârfele anturajului care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, părul grizonat, ochelarii pierduţi, medicamentele scumpe şi dinţii din porţelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de adult.

Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Vreau să am iarăşi şase ani şi să stau în braţele lui Isus.

Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi.

Eu vreau să cresc mic!

Subsemnatul

Anunțuri

2 comentarii

  1. NIK said,

    ESTE ADEVARAT TOT CEEA CE AI SCRIS. M-AI FACUT SI PE MINE SA RETRAIESC ACELE MINUNATE CLIPE ALE COPILARIEI. SI EU VREAU SA MA FAC MIC! NU MAI VREAUI SA AM GRIJA ZILEI DE MAINE. SA NU LE POT OFERI COPIILOR CEEA CE-MI CER.

  2. Dani said,

    Superb ..

    Pe cat inaintam in viata pe atat devenim mai morti …A cui e vina ? si De ce ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: