Angajat sau patron?
Îmi spunea un prieten că Dumnezeu ne-a lăsat pe pământ cu tot ceea ce ne trebuie astfel încât să nu fim nevoiţi să muncim pentru că serviciul nu este obligatoriu. Cred că ultimul mare om care a făcut asta a fost Emil Cioran. Totuşi, lumea în care trăim ne spune că nu putem supravieţui fără muncă, unii dintre noi fiind chiar dependenţi de ea.
De aceea cred că cea mai bună întrebare în legătură cu subiectul este dacă vrem să muncim pentru noi sau pentru alţii, să fim angajaţi sau patroni. Nu ştiu câţi dintre noi sunt capabili să recunoască, măcar în faţa lor, dacă vor una sau alta. Eu îmi doresc de mulţi ani o afacere personală din care să pot trăi bine şi să nu mai fiu nevoit să lucrez pentru alţii. Vreau să ştiu că ideile, creativitatea şi efortul meu sunt pentru mine, nu pentru un patron care nu le apreciază.
Însă sunt foarte mulţi care nu îşi doresc asta, ci să rămână angajaţi toată viaţa şi, dacă se poate, să ajungă cât mai sus în ierarhia unei firme. Nu este cu nimic mai prejos decât cealaltă variantă. Numai că unii se ruşinează de propriile alegeri, ceea ce îi face mai slabi şi mai uşor de rănit. Câţi dintre voi pot fi atât de sinceri încât să spună aici ce vor – angajat sau patron – şi de ce?
des/ş/ertu' realităţii 
Alina said,
28 iunie 2008 la 4:12 pm
Eu am avut ocazia sa fiu nu patron, dar sa conduc ceva si m-am retras mai repede decat ma asteptam, pentru a deveni, din nou, „angajat”. Am facut asta pentru ca m-am epuizat pe mine insami, nu am simtit ca am ajutor de la oamenii pe care i-am ales sa ma ajute, oamenii care i-am ales nu erau cei pe care ii doream, dar mai mult nu se putea, nu mai dormeam, nu mai mancam, eram mereu stresata ca ceva nu e bine. In plus, cred ca nici nu eram luata in serios… Poate am gresit si eu, sau poate nu am stofa de lider…:) M-am intors la a fi angajat, dar nu se poate compara, si acum sunt, oarecum, propriul meu patron, condusa numai de propria constiinta. Ce prefer? Cred ca as prefera sa fiu „patronul”, dar numai intr-o echipa extrem de bine sudata, unde sa nu existe orgolii si toti sa fim pe aceeasi lungime de unda. Cam greu …
rast said,
4 iulie 2008 la 8:08 am
Chiar daca nu am fost pus in situatia de a fi patron sau conducator, ii dau mare dreptate Alinei. In cei peste 10 ani de munca (si vreo 5 job-uri… adica 5 colective/echipe) m-am convins cat este de greu sa existe o echipa de oameni care sa faca ceva bine.
Ce-mi doresc? 🙂 nici angajat nici patron. Vreau o „intoarcere la natura”. Mi-ar place o viata de taran. Sa nu am nici sef nici subaltern. Sa fiu propriul meu stapan. Sa am de toate celea daca muncesc, sa fiu sarac lipit daca sunt lenes… adica sa am ceea ce merit!
George said,
8 noiembrie 2011 la 12:54 am
Dupa apoximativ 17 ani de munca, am tras linie sa vad ce am realizat, o masina noua, nunta facuta, si 2-3 electrocasnice in rest doar traiul necesar, dupa un an de ,,patroneala” trag linie: casa cumparata, aranjata de la parchet pana la plafoniera, si cu ceva in cont, cred ca mai bine este sa ai o mica afacere decat sa fiu un sclav cu facultate, eu si facultatea am luat-o ca pe o investitie din care mi-am scos bani.
Desi de multe ori ma gandesc ca eram mai linistit in scaunelul meu bani imi intrau in card, ehe ce vremuri, insa in viata mai trebui sa si risti.Tu ce crezi, esti capabil de mai mult?