Ne manipulăm şi ne minţim continuu
Cel care fuge de suferinţă şi durere este superficial, un om doar în aparenţă. Acela are doar coajă de om, dar pe dinăuntru este sec şi gol. Suferinţa ne înalţă şi ne învaţă (ce asemănare interesantă între aceste cuvinte: înalţă/învaţă). Ea este cea care ne ajută să ajungem la noi înşine, la partea noastră din dumnezeire. Dacă ştim să o apreciem şi să o folosim pentru noi, ne va aduce numai beneficii şi revelaţii.
Avem la îndemână tot ceea ce ne trebuie pentru a ne apropia de noi şi de Dumnezeu, dar refuzăm categoric şi constant aceste unelte. Maleficul din noi ne induce oroare de faţă tot ceea ce ne-ar ajuta să fim mai buni. În felul acesta ne pierdem vremea cu tot felul de nimicuri nefolositoare pe care le exagerăm pentru a ne amăgi cu gândul că nu trăim degeaba. Cei care sunt cei mai înverşunaţi în a ne manipula şi minţi suntem noi înşine.
Complexele te stimulează sau te dărâmă?
De ce sunt oamenii complexaţi? O întrebare ce poate fi înţeleasă în două moduri: de ce anume şi din ce motiv. Deşi se ăntâmplă foarte rar, în acest caz răspunsurile sunt identice. Motivele sunt de obicei fizice şi nu cred să existe diferenţe majore între bărbaţi şi femei: ochi, nas, urechi, gură, bărbie, păr, sâni, penis, înălţime, greutate, picioare, mâini şamd.
Nu cred că există vreun om care să nu fii fost complexat, măcar în adolescenţă, de vreo caracteristică fizică pentru că întotdeauna cineva arată mai bine ca noi. Astfel de complexe sunt fireşti în perioada adolescenţei, însă sunt prosteşti dacă persistă. Un om trecut de 23-25 de ani ce are complexe fizice demonstrează capacităţi intelectuale foarte reduse, exceptând persoanele publice care trebuie să aibă grijă de imaginea lor.
Discuţia serioasă este asupra complexelor intelectuale, fiind interesant de aflat dacă ne ajută sau nu. Cred că răspunsul cel mai aproape de realitate este că ele te ajută dacă te stimulează să devii mai bun. Dacă te dărâmă şi te fac să te simţi mic şi neimportant, înseamnă că nu ai capacitatea intelectuală de a le folosi pentru propria evoluţie. Până la urmă ajungem la vorba cu „ceea ce nu te omoară te face mai puternic”.
Trăind un prezent continuu suntem nemuritori
Toată viaţa trebuie să rămâi viu şi uman. Este cel mai important deziderat care trebuie urmărit de orice om care vrea să nu piardă legătura cu el şi cu Dumnezeu. Este singurul scop în viaţă care merită orice sacrificiu şi orice efort. Nimic nu poate fi mai important atunci când înţelegi ce înseamnă pentru un om acest lucru. Numai cei care au ajuns până aici pot înţelege însemnătatea acestui demers.
Să fii viu şi uman înseamnă să îţi păstrezi prospeţimea şi claritatea în a trăi şi a percepe viaţa. Înseamnă să trăieşti clipa fiind prezent în ea, fiind viu în fiecare moment. Înseamnă să exişti doar pentru prezent şi să îl simţi cu fiecare părticică din tine. Înseamnă de fapt să fii nemuritor, trăind un prezent continuu. Acesta este secretul vieţii.
Tangoul este esenţa tare a dragostei
Tangoul este un dans al dragostei pasionale şi nebuneşti pentru care dai absolut tot şi care te lasă gol şi epuizat. Tangoul reprezintă ceea ce este extrem în dragoste: pasiune, gelozie, atracţie fizică, posesivitate. Pe scurt, tangoul este esenţa tare a dragostei. Te îmbată, te atrage, te fură şi te părăseşte când ai devenit dependent. Şi totuşi este atât de frumos încât merită.