Complexele te stimulează sau te dărâmă?

20 iunie 2008 at 9:09 am (filosofie) (, , , , , )

De ce sunt oamenii complexaţi? O întrebare ce poate fi înţeleasă în două moduri: de ce anume şi din ce motiv. Deşi se ăntâmplă foarte rar, în acest caz răspunsurile sunt identice. Motivele sunt de obicei fizice şi nu cred să existe diferenţe majore între bărbaţi şi femei: ochi, nas, urechi, gură, bărbie, păr, sâni, penis, înălţime, greutate, picioare, mâini şamd.

Nu cred că există vreun om care să nu fii fost complexat, măcar în adolescenţă, de vreo caracteristică fizică pentru că întotdeauna cineva arată mai bine ca noi. Astfel de complexe sunt fireşti în perioada adolescenţei, însă sunt prosteşti dacă persistă. Un om trecut de 23-25 de ani ce are complexe fizice demonstrează capacităţi intelectuale foarte reduse, exceptând persoanele publice care trebuie să aibă grijă de imaginea lor.

Discuţia serioasă este asupra complexelor intelectuale, fiind interesant de aflat dacă ne ajută sau nu. Cred că răspunsul cel mai aproape de realitate este că ele te ajută dacă te stimulează să devii mai bun. Dacă te dărâmă şi te fac să te simţi mic şi neimportant, înseamnă că nu ai capacitatea intelectuală de a le folosi pentru propria evoluţie. Până la urmă ajungem la vorba cu „ceea ce nu te omoară te face mai puternic”.

Reclame

Legătură permanentă 2 comentarii

Vine o vreme când trebuie să…

1 iunie 2008 at 12:05 am (din experienţă) (, , , , , , )

Vine o vreme în viaţa unui om când trebuie să arunce la gunoi nişte prieteni. Oameni care până nu demult erau consideraţi prieteni, trebuie reconsideraţi. Ai înţeles cu timpul că nu îţi sunt apropiaţi, că te cheamă doar când au nevoie de cineva şi nu îi ajută nimeni, că te evită sistematic, că găsesc tot felul de motive să nu te ajute când le-o ceri, că preferă compania altora decât pe a ta şamd.

Şi atunci, vine o vreme când te-ai săturat să mai speri că toate cele de mai sus sunt întâmplătoare şi simţi nevoia să iei atitudine. Ai două variante din care poţi alege: îi elimini din viaţa ta sau încerci să te foloseşti de ei când ai nevoie şi atât. Bineînţeles că mai există şi varianta de a continua ca până atunci, dar de asta te-ai săturat.

De aceea, vine o vreme când trebuie să hotărăşti ce faci cu „prietenii” care se folosesc de tine cu neruşinare după care te aruncă într-un colţ până când vor avea nevoie de tine din nou. Dacă vrei o viaţă frumoasă trebuie să iei o hotărâre în privinţa lor pentru că ei nu vor fi niciodată acolo când ai nevoie de ei. Aşa cum arunci gunoiul, aşa trebuie să faci şi cu mizeria umană din viaţa ta.

Pentru că vine o vreme când îţi dai seama că toţi avem ceea ce merităm şi că tu nu vrei să ai în viaţa ta nişte forme subdezvoltate de viaţă care trăiesc doar distrugând ce este în jurul lor. Dacă vrei să mergi înainte trebuie să elimini balastul care te ţine pe loc sau, mai rău, care te trage înapoi. De ce? Pentru că vine o vreme în viaţa unui om când trebuie să…

Legătură permanentă 2 comentarii