Comunismul perfect există în America!

25 Mai 2008 at 10:54 pm (filosofie, mă uit în/jur) (, , , , , , , , )

De mulţi ani spun celor care vor să mă asculte că America este cea mai comunistă ţară din lume. Americanii au reuşit să găsească şi să adopte comunismul perfect, aşa cum poate fi el realizat vreodată. Mulţi dintre cei care m-au ascultat, au râs. Ei s-au oprit la aparenţe, la ceea ce pare o contradicţie în termeni. Aşa cum ar face şi americanii dacă ar auzi aşa ceva.

Mi-au plăcut amerindienii, dar nu mi-a plăcut niciodată America, deşi nu am fost acolo şi nu am o experienţă personală. La început nu mi-a plăcut fără să ştiu de ce. Apoi mi-am dat seama că este un popor fără istorie. Mai târziu am înţeles că s-a format din hoţi, criminali, violatori, vânători de comori etc. adunaţi din toată lumea.

Atunci mi-am dat seama că un popor cu o fundaţie formată din scursurile venite din celelalte ţări, care au distrus un alt popor pentru a îi lua locul, nu poate duce la nimic bun. Unde poate ajunge şi ce poate realiza un stat ce are astfel de rădăcini? Singura direcţie logică este aceea de a continua cum au început şi de a face ceea ce au demonstrat că ştiu mai bine de la începuturi.

Nu sunt un antiamerican pentru că îmi este milă de cei care trăiesc iluzia visului american fără să îşi dea seama ce fac. Asta pentru că ştiu ce înseamnă comunism. Cei din ţările comuniste au fost ţinuţi în frică şi sărăcie, fiind minţiţi că sunt cei mai buni şi că au puterea. Nu aveau nimic, dar li se inocula ideea că au totul. Exact acelaşi lucru se întâmplă în America.

Dacă americanii vor înţelege că sunt marionete

Numai că acolo sistemul este mult mai bine pus la punct pentru că oferă şi iluzia libertăţii (presă, cuvânt, graniţe etc. libere). Totul este marketing şi PR. Tragic este că totul funcţionează perfect, iar americanii cred că sunt cei mai buni şi că au tot ce este mai bun în lume. Sunt minţiţi sistematic şi ţinuţi în lesă permanent fără să îşi dea seama. De aceea spun că ei au reuşit să ajungă la comunismul perfect. La noi nu a putut fi realizat un astfel de sistem pentru că era gândit primitiv.

În schimb, la americani toate rotiţele sistemului se mişcă atât de bine încât este foarte greu să te naşti şi să trăieşti acolo şi să îţi dai seama ce se întâmplă cu adevărat. Chiar şi atunci când „respiră” vreo informaţie şi cineva încearcă să le deschidă ochii, sistemul acoperă totul cu „argumente” şi „date certe” furnizate de „specialişti”. Mai mult decât atât, americanii de rând au ajuns să respingă instinctiv astfel de „erori” în sistem.

În ultima vreme au început să apară şi la ei oameni care vor să ştie mai multe şi înţeleg mai bine situaţia. Aceştia încearcă să le spună şi celorlaţi că trăiesc cu un văl roz pe ochi. Rămâne de văzut dacă vor reuşi să scoată naţia americană din amorţire şi somn. Dacă se va întâmpla asta guvernul va avea probleme foarte mari cu cei pe care îi conduc. Dacă americanii vor înţelege că sunt marionete în mâinile politicienilor, America va trece prin momente foarte grele.

Anunțuri

4 comentarii

  1. AnimaludeMihnea said,

    americanul de rand este un om limitat, chiar prost( imi permit si asum ceea ce spun. urmareste asta ca sa te convingi.(in cazul in care nu ai vazut-o deja) http://bibiloi.wordpress.com/2008/05/26/we-all-live-in-americasi-daca-nu-traim-deja%e2%80%a6ajungem-acolo%e2%80%a6-part-iv/

    fiind niste oameni prosti, sunt foarte usor de manipulat de catre cei mai putin prosti. faptul ca au in ziua de azi atata putere e frustrant. dar cu toate acestea ii compatimesc.

  2. Dan CĂLIN said,

    aşa vor politicienii şi oamenii de afaceri să îi ţină. în felul ăsta le pot băga pe gât aproape orice.

  3. Silver Lion said,

    SUA este o epava!Daca din punct de vedere economic INCA nu e cazul,din punct de vedere SOCIAL si MORAL America de astazi este echivalentul Germaniei interbelice,daca intelegeti la ce ma refer.In sensu ca dupa primul razboi mondial,Germania de atunci a primit acele pedepse imposibile,a saracit enorm(de asta inca nu e vorba la America,momentan)iar societatea a devenit un monstru oribil,inspaimantator,odios,sinistru,inimaginabil pana in acele momente.Oamenii se omorau pentru bucati de paine,se macelareau oameni pentru a fi mancati,existau orase in care toata populatia masculina era pe invers,statul si populatia sa erau total neguvernabile,etc etc.America este foarte apropae,daca nu cumva a si ajuns si nu stim noi,la acel nivel de societate civila.Stiti defapt ce se intampla cu America?Exista acel sistem,aplaudat -eronat,defapt- de aproape toata lumea,de libertati sociale care au trecut demult de limita normalitatii.Oamenilor li se impune o toleranta fata de orice,iar daca esti foarte putin intolerant,vei avea probleme,iar viata ta va deveni o teroare.Se formeaza acel „political corectness”,in care tu trebuie sa taci,sa lasi toate relele societatii in pace,chiar daca ele nu te lasa pe tine.”AnimaluldeMihnea” are dreptate,trasatura specifica poporului american este ignoranta si prostia.Aici,si Dan CALIN are dreptate,sunt tinuti asa.Educatia este asa in gradinite,scoli,licee,universitati,colegii,pentru ca omul prost,ignorant si ajuns,din punct de vedere moral,apropae de un animal salbatic,nu se va ridica niciodata.Va fi ferm convins in continuare ca cei ce-l conduc ii vor doar binele.Pentru mai multe amanunte,cautati cartea scrisa de Edward Behr, „O America infricosatoare”.Veti vedea acolo tot ce va trebuie pentru a va edifica.Argumente in sprijinul afirmatiilor,cazuri relatate detaliat,concluziile acestor cazuri,consecinte……Veti vedea lucruri care va vor aminti perfect de Securitate,veti vedea dovezi imbatabile de „political corectness” si de teroare asupra oamenilor mai rasariti intelectual si mai cu capul pe umeri,veti vedea lucruri care va vor si inspaimanta………Toater acestea nu ar fi nimic,daca am vorbi despre o Somalie sau un Maroc.Dar vorbim despre America,care,DIN PACATE,guverneaza practic lumea,si exista lichele in orice colt al lumii,si cu o putere uriasa,care vor sa impuna peste tot acest model.De aceea,eu sunt un suporter al Rusiei.Scapata de comunism si cu un partid guvernant din 1999 incoace DE DREAPTA, Rusia pare,avand in vedere ca a scapat de groaznica criza din anii 90,in care a fost aruncata de comunism,serviciile secrete si colaboratorul lor,Gorbachov.Parerea mea este ca noi,oamenii care vedem si incepem sa cunoastem adevarata fata a Americii(in realitate un monstru) ar trebui sa ne indreptam fata catre Rusia,tara care este atat de hulita in Romania,pentru greselile de care ea,in realitate,este straina,caci comunismul nu inseamna Rusia,iar Rusia nu inseamna comunism.Sa oprim capitalismul,comunismul,jidanii si ciuma americana sa ne captureze lumea!

  4. Vyaceslav said,

    Si atitudinea omului american acum:uitati-va la parerea lor despre Nixon.Nixon era unul care nu era suporterul acestui „political corectness” si al acestui sistem de libertati imoral si anormal.Acum,cu educatia asta primita acum,toti americanii il vad pe Nixon ca pe un inamic nr. 1,ca pe un dictator,ca pe un monstru.Societatea americana este bolnava.Iar puterea lor este in ascenisune,prin subordonarea popoarelor si distrugerea unitatii,puterii si personalitatii lor.Uitati-va aici doar:Franta,Marea Britanie,Italia,Spania,Germania,Japonia.Tari cu potential de puteri mondiale,sau macar continentale,subordonate de America.Nu mai exista aceste tari in cadrul superputerilor mondiale.IN industrie,exista industria americana,industria energetica rusa,industria usoara chineza,iar apoi…..industria americana tehnologica din Asia,industria americana energetica si usoara din Europa.Nu mai exista industria franceza,de exemplu.Imaginea sinistra de care a vorbit si domnul Silver Lion si se vorbeste demult,de care se apropie vertiginos SUA este opera Francmasoneriei,evreilor,servicilor secrete CIA si Mossad.Asta este imaginea societatii mondiale a Noii Ordini.Asa ar urma evreii si Francmasoneria sa conduca lumea cum vor ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: