„Poveşti” pe lângă care trecem în fiecare zi

21 Iunie 2008 at 3:18 pm (mă uit în/jur) (, , , , , , )

Îmi place să privesc oamenii pe stradă, în restaurant, la servici, în parc, la magazin, în metrou etc. Cei mai mulţi tineri afişează o automulţumire care spune despre ei că sunt nimicuri. Românaşii noştri tinerei sunt foarte mândri de nulitatea lor. Îi vezi că au 20-25 de ani şi sunt încântaţi că nu au făcut nimic în viaţă. În acelaşi timp, când trec pe lângă un bătrân pe care aparent nu dai doi bani, mă întreb prin ce a trecut acel om şi câte a făcut în viaţă.

Îmi aduc aminte că aveam 16 ani, eram în Constanţa la doi ani după Revoluţie, şi mergeam într-o patiserie unde mâncam plăcinte dobrogene, beam iaurt şi cântam la chitară cu câţiva prieteni. Într-o zi se aşează o bătrânică la masa noastră şi ne ascultă îngândurată. La un moment dat intră în vorbă cu noi şi ne povesteşte că atunci când era învăţătoare îi ducea pe copii la statuia lui Eminescu de pe faleză şi le cânta la vioară romanţe pe versurile lui.

Un alt prieten îmi spunea zilele trecute că a copilărit într-un sat unde era un bătrân „ciudat” care fusese în război unde explodase o bombă lângă el. Pe vremea comunismului lucra la primărie, iar seara când venea acasă scotea pick-up-ul pe prispă şi asculta Edith Piaf. Singura ciudăţenie a bătrânului era aceea că atunci când striga cineva „bomba” o rupea la fugă şi nu se mai oprea decât atunci când nu mai putea alerga.

Câte astfel de „poveşti” ştiu bătrânii noştri pe care nu vrea nimeni să le asculte? Câte cărţi ar putea fi scrise dacă am sta de vorbă cu ei şi câtă istorie autentică se pierde odată cu dispariţia lor? Ce viaţă incredibilă au avut şi câte au făcut în viaţa lor! Iar tinerii care nu ştiu decât de telefoane mobile, maşini, cluburi, jocuri pe calculator şi sex sunt atât de plini de ei!

Foarte frumos şi plăcut este că cei care au făcut lucruri măreţe de-a lungul timpului sunt modeşti şi nu se iau prea tare în serios. Nu au ajuns să se creadă buricul pământului chiar dacă au realizat mai multe decât îşi poate închipui cineva că este posibil. Le place să fie autoironici şi să povestească cu detaşare şi umor despre momentele grele prin care au trecut. Avem multe de învăţat de la ei din toate punctele de vedere şi nu ar trebui să ne facem că nu îi vedem sau că suntem prea ocupaţi pentru ei.

Anunțuri

1 comentariu

  1. Sergiu said,

    „Nu au ajuns să se creadă buricul pământului” – asta pentru că au fost prea ocupaţi cu lucrurile cu adevărat importante ca să mai aibă timb să dezvolte şi vreun complex de superioritate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: