Mulţi patroni se cred manageri, dar puţini sunt

4 iulie 2008 at 9:38 am (mă uit în/jur) (, , , , , )

Cele mai proaste momente din viaţa mea de angajat au fost acelea când patronul a încercat să mă înveţe meserie deşi nu ştia nici 10% din cât ştiam eu. Sunt prea mulţi patroni în ţara asta care au impresia că le ştiu pe toate şi dau lecţii tuturor, chiar dacă nu au avut nicio legătură cu vreuna dintre meseriile în care se bagă. Prea mulţi patroni români se cred manageri şi prea puţini sunt.

Mulţi dintre ei sunt atât de „simpli” încât îţi dai seama imediat ce au în cap dacă te uiţi la ce-au făcut până atunci. După ce au demarat afacerea şi a început să meargă, pentru că au fost umili şi au angajat oameni buni care i-au ajutat, se apucă să îşi ia maşini scumpe, să plece în concediu prin cine ştie ce ţară, să-şi ia numai ţoale de firmă, să se creadă mult mai deştepţi decât sunt şamd. Într-un cuvânt, să li se urce la cap.

Este foarte greu să rămâi om când dai de bani după ce ai fost sărac. Asta pentru că îţi trebuie caracter şi personalitate să nu o iei razna când ai succes. Se pare că le este imposibil să rămână cu picioarele pe pământ după ce le cresc rapid veniturile. Încep să arunce cu bani şi, inevitabil, să piardă legătura cu realitatea. Pentru binele lor ar trebui să dea faliment. Numai şocurile de acest fel îi pot trezi.

Legătură permanentă 2 comentarii

Mircea Toma s-a vândut în Vama Veche

30 mai 2008 at 11:30 pm (supărări) (, , , , , )

În seara asta am aflat ceea ce nu ştiam despre marele Mircea Toma, cel de la Academia Caţavencu. Aveam o părere bună despre el ca om datorită, în principal, activităţii de la revistă şi a iniaţitivei Salvaţi Vama Veche. Însă părerea mi s-a schimbat radical în această seară.

Am aflat că, în cazul în care vrei să fie prezent la un eveniment, trebuie să îi plăteşti 1.500 euro. Acesta este tariful lui. Poate că asta nu ar fi foarte grav, până la urmă numele lui este un brand care probabil că îşi merită banii. Ceea ce mi-a demolat părerea bună a fost altceva.

Mai exact este vorba despre faptul că a vândut organizaţia/afacerea Salvaţi Vama Veche pentru un milion de euro. Să vinzi o iniţiativă civică este dezonorant şi descalificant. Pentru mine brandul Mircea Toma, creat cu atât de multă muncă în atât de mulţi ani, s-a făcut ţăndări.

Probleme mircică? Te-ai vândut pentru că ai rămas fără bani de ţigări sau de bere? Asta înseamnă că pentru tine Salvaţi Vama Veche nu a fost niciodată ceva legat de caracter sau principii, ci doar o afacere. A fost doar o vacă ce trebuia mulsă. Sper să nu spui că oricum nu se mai poate face nimic acolo şi din cauza asta ai vândut, că ăsta este un argument ieftin la pretenţiile matale.

Legătură permanentă 7 comentarii