Constanţa este un oraş mort de care fug toţi

10 iulie 2008 at 4:44 pm (supărări) (, , , , , )

Deşi locuiesc şi muncesc în Bucureşti de vreo 13 ani sunt constănţean, iar părinţii mei sunt acolo. Mă duc acasă cât mai des posibil şi de fiecare dată dau peste aceeaşi nemulţumire generală faţă de cel mai mare primar din România, inegalabilul păstaie. În afară de pensionari, care sunt mânjiţi de câteva ori pe an cu ceva de-ale gurii, toţi vorbesc rău despre leguma de la primărie.

Mai sunt unii pe ici pe colo care spun că a făcut străzile, lumina, Mamaia, gazul şi fântânile. Despre ăştia nu vreau să vorbesc pentru că ei nu înţeleg că toate acestea sunt obligaţii ale primarului, nu fapte bune sau mărinimie. Este adevărat că cei care l-au precedat au reuşit doar să asfalteze strada pe care locuiau în patru ani de mandat, dar din comparaţia asta nu rezultă că păstaie este un primar bun.

Dacă vorbeşti cu taximetriştii, cu oamenii de afaceri (mici sau mari) sau cu cei care lucrează în presa din oraş vei afla multe dintre mizeriile pe care le face nea primarul în funcţie. Şi ele nu sunt nici puţine, nici nesemnificative. Constanţa este un oraş în care nu poţi face nimic important fără să cotizezi la plaiboiul din PVC. Pe vremea în care avea magazinul Brick (un Praktiker local) nu îţi dădea autorizaţie de construcţie pentru o lucrare mai mare dacă nu luai materiale de la el.

Majoritatea tinerilor migrează spre Bucureşti

La alegeri toate magazinele din oraş au afiş cu el în geam deşi patronii sunt împotriva lui. De ce? Pentru că ai de ales între a lipi posterul şi a fi vizitat de tot felul de controale care îţi aplică amenzile maxime prevăzute de lege. Şi, deoarece dacă ai o afacere în România şi plăteşti toate impozitele dai faliment, ei aleg prima variantă, cea cu afişul.

Carrefour a vrut să construiască un magazin în Constanţa imediat după ce l-a realizat pe primul din Bucureşti. Dar nu a făcut asta pentru că primarul cel cinstit, pe care D.N.A. nu (vrea) îl prinde cu nimic, a cerut un comision fabulos. Investitorii germani care au luat hotelurile din Albena au venit prima dată în Mamaia şi au încercat să-şi facă treaba garantând investiţia şi un grad de ocupare de 80%. Dar, din nou, măzăriche a cerut comision.

Şi astea sunt doar câteva dintre cele mai mari ilegalităţi pe care le-a comis. Din cauza lui Constanţa, al doilea oraş din ţară după Bucureşti, este un oraş mort în care cele mai bune salarii sunt de 1.000-1.500 de lei. Aici un contabil cu facultate câştigă 5-600 de lei, un DTP-ist – 7-800 de lei, un vânzător – 3-400 de lei ş.a.m.d. Cum ar putea să trăiască un tânăr cu banii ăştia? De aceea rămân în oraş doar foarte puţini, majoritatea lor migrând spre Capitală.

Ştiind toate acestea şi multe altele mi se face scârbă când îl văd prin presă cum se dă lovit şi nedreptăţit, făcând pe inocentul care vrea binele oamenilor. Singura şansă ca oraşul să se dezvolte este ca tinerii constănţeni să se ducă la vot, nu doar pensionarii. Dar, din păcate, lor nu le pasă de oraş şi se gândesc doar să îşi termine liceul şi să plece de acolo cât mai repede posibil. Cred că nici în vestul sălbatic un şerif nu controla o localitate aşa cum o face păstaie!

Legătură permanentă 3 comentarii

Păstaie mai tare decât şerifii

9 iunie 2008 at 1:44 pm (supărări) (, , , , , , )

În acest sfârşit de săptămână am fost acasă, la Constanţa. M-am plimbat un pic prin oraş şi m-am speriat. Nenorocitul de păstaie (primarul) distruge din ce în ce mai multe părţi din localitate. Nu i-a ajuns că a desfiinţat o linie de tramvai, acum m-ai elimină încă una şi introduce autobuze în locul ei. Adică mai multă poluare, mai puţin loc pe stradă pentru celelalte maşini, mai puţin loc pentru călători, dar mai multe comisioane pentru el.

A fost inaugurat şi mall-ul pentru care au fost tăiaţi o groază de copaci din parcul Tăbăcărie pentru a fi înlocuiţi cu betoane şi piatră. Adică au mâncat o bună parte din parc pentru a construi o mizerie de mall. Când m-am uitat pe malul lacului m-am enervat şi mai tare. Stârpitura de păstaie a aprobat realizarea multor construcţii în locul spaţiului verde de pe malul lacului Tăbăcărie.

Ca să nu mai zic de toate fântânile arteziene inutile executate prin oraş. Băi interlopule, Constanţa este un oraş port la Marea Neagra şi de aceea beneficiază de un aer umed şi răcoros care nu mai are nevoie de fântâni arteziene! Ai ajuns să controlezi un oraş mai bine decât o făceau şerifii în vestul sălbatic! Nu mişcă nimic în oraşul ăla dacă nu iei tu un comision şi ăştia de la putere se tot fac de câţiva ani că te prind!

Dar pe el îl doare în continuare la bască. El tot prin discoteci stă şi se sparge în figuri ca orice constănţean care se respectă (doar pe el). El scoate bani pe bandă şi cotizează unde trebuie fără să-i pese de nimic. Dar din când în când mituieşte pensionarii cu un pui, o sticlă de ulei şi o pungă de făină. Ei nu ştiu că tot din banii lor sunt aceste cadouri şi îl iubesc pe hoţul care a plecat de la ţigări furate din port şi vândute la colţul străzii.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Să dăm o palmă de ajutor acestui popor!

2 iunie 2008 at 9:51 am (atitudine) (, , , , )

Românii care nu au fost duminică la vot fără un motiv serios nu au dreptul să comenteze activitatea primarului. Le este interzis să vorbească pe această temă. Dacă eşti iresponsabil şi îţi anulezi dreptul la vot, nu ai voie să fii iresponsabil şi să vorbeşti despre ce a făcut sau nu primarul. Când vei avea curajul să îţi exprimi părerea la vot, vei avea dreptul şi la judecăţi de valoare în public.

De aceea, vă provoc pe toţi ca atunci când auziţi pe cineva criticând sau lăudând un primar să îl întrebaţi dacă a votat şi, dacă nu a făcut-o, să-i daţi una peste bot. Românul poate fi educat numai prin astfel de metode. Nici măcar spiritul civic şi conştiinţa propriilor drepturi nu pot fi trezite altfel în români. Aşa că haideţi să dăm o palmă de ajutor acestui popor!

Legătură permanentă 13 comentarii