Omul e singurul animal care traieste degeaba
Totul in viata noastra este conventie. Suntem inconjurati, sufocati si salvati de conventii. Fara ele nu ne-am intelege intre noi, iar cu ele ne intelegem si mai putin. Comunicam numai prin conventii, dar nu transmitem nimic. Incercam sa ne facem intelesi, insa nu reusim mare lucru. Ne ajuta si ne incurca, ne salveaza si ne pierd.
Toti avem la un moment dat senzatia ca nimeni nu ne intelege si ca oricat am sta langa cineva nu il vom cunoaste niciodata. Avem pretentia ca ceilalti sa ne inteleaga, cateodata chiar avem impresia ca este asa, dar nu vrem sa incepem prin a recunoaste ca nici noi nu ne intelegem.
Vorbim de parca am stii ce spunem si ne credem superiori. Omul nu poate trai fara constiinta superioritatii lui fata de semeni. Desi ne deranjeaza ca nu suntem intelesi, nu putem suporta viata fara sa stim ca ceilalti ne sunt inferiori si nu sunt capabili sa inteleaga ceea ce transmitem.
Folosim toti aceleasi conventii pe care le invatam toata viata, dar fiecare intelege altceva prin ele. Traim experiente asemanatoare, dar intelegem si invatam diferit din ele. Desi ne traim viata calauziti de aceleasi conventii, ele sunt altele ca inteles.
Poate de aceea omul este un animal singur care traieste printre ai lui doar pentru a-si pastra iluzia ca nu este asa. Omul este singurul animal care nu e capabil sa-si recunoasca si sa-si accepte singuratatea si izolarea. Si, din aceasta cauza, singurul care traieste degeaba.
des/ş/ertu' realităţii 
Andrei said,
11 martie 2008 la 12:30 pm
Animalul e un om solitar
dan calin said,
11 martie 2008 la 12:39 pm
Sau omul este un animal salitar? Sau si una si alta? Cum o fi?
sfinx667 said,
11 martie 2008 la 1:25 pm
” Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur.” Octavio Paz
apoi, asculti Tatiana Stepa in ” Singuratate ” : ..” cu tristete le traiesc pe toate… dar, mai draga-mi esti singuratate… dar macar la una dintre Cine, Dumnezeu sa bea un ceai cu mine.. „… nu cumva vine de la faptul ca nu ne suntem noua insine suficienti, nu cautam noi in singuratate sa ne purificam sufletul, sa fugim de insuficienta, de uraciunile si micimile ce ne inconjoara.. cine stie, e bine ca atunci cand stai la taifas cu singuratatea sa iei partea buna, sa te intorci inspre ceilalti, poate esti util pt suficienta altuia, poate reusesti a te simti mai putin singuroferind timp de un ceai unuia mai singur ca tine..
Ce te faci insa cand te simti neputincios pentru tine, dar pentru ceilalti, da, mi-e pofta de a ma simti suficienta, ma framanta toate acestea… neputincios, putinta, insuficienta… sa fie setea de cunoastere, si sa fie oare ea degeaba…
na, ca ai reusit sa-mi dai tema de casa…
frumos le zici, felicitari
respecte,
SIBILLA
http://sfinx667.wordpress.com
dan calin said,
11 martie 2008 la 1:40 pm
Cred ca suntem singuri pentru ca nu ne suntem suficienti si cautam in altii ceea ce ar trebui sa cautam in noi. Nu ne suntem suficienti pentru ca nu ne cunoastem si nici nu incercam asta. Ne simtim singuri pentru ca nu vorbim cu noi si pentru ca vrem sa fugim de noi vorbind cu altii.
Atunci cand incerci sa gasesti in alta parte ce ai langa tine vei fi singur si nemultumit. Nu vom gasi nicaieri ceea ce cautam disperati fugind de noi. Nu vedem ce avem in noi, dar suntem siguri ca vedem in altii. Desi viata ne demonstreaza de fiecare data ca ne inselam in privinta altora, suntem convinsi ca de data asta nu e asa.
Daca te plictisesti cand nu esti in ompania altora si cauti infrigurat sa te intalnesti cu cineva inseamna ca fugi de tine. Inseamna ca nu vrei sa incerci putina introspectie, putina cunoastere de sine. E mai usor sa te cunosti pe tine si, in felul acesta, sa ii cunosti pe ceilalti, decat sa incerci sa-i intelegi pe toti. Avem noi tot ce ne trebuie.
sfinx667 said,
11 martie 2008 la 2:43 pm
Puterea e in noi, nu ne pricepem s-o folosim in modul cel mai potrivit, nu ne selectam prioritatile , ne lasam deseori dusi de val, nu facem alegerile cele mai potrivite, dar, gasim mereu scuze, ne ascundem si ne mintim cu atata arta…
Fugim de noi din cauza neputintelor sau si din cauza ca ne temem de ceea ce zace neexplorat in fiecare din noi, necunoscutul.sperie si atrage in egala masura… o lupta continua…
si, uite asa Dumnezeu se simte mai onorat de creatiile omului decat de ” zamislirile naturii ” ( cer scuze ca nu-mi amintesc citatul exact..)
respecte,
SIBILLA
P.S.- daca-mi permiti o lamurire, pe sfinx667, categoriile no coment si iq error nu-mi apartin, e un blog in doi, colegul e un om deosebit pe care-l ” cunosc ” doar virtual si care s-a incumetat sa ma ” impinga a zbor „, Adrian Tudoroiu se numeste :)…si e stabilit in Spania, cer scuze pt mentiuni , am considerat ca e corect.
dan calin said,
11 martie 2008 la 3:25 pm
e adevarat. dar trebuie sa ne invingem temerile daca vrem sa evoluam. trebuie sa intelegem ca in noi insine vom gasi toate raspunsurile pentru ca aici il vom gasi pe Dumnezeu.
sfinx667 said,
11 martie 2008 la 3:45 pm
exact, si Dumnezeu este iubire, sa fim indeajuns de buni cu noi insine, sa ne oferim sansa de a ne ierta, sa avem putere sa-i iertam si pe ceilalti mai apoi, sa ne impacam cu noi insine si..sa ne lasam mangaiati de intelepciune, de noi depinde totul…restul mici pietricele care nu ar trebui sa ne impiedice zborul… praf de nouri, si da, Dumnezeu e in noi, in fiecare din noi si… ne asteapta…
respecte,
SIBILLA
mangaloy said,
12 martie 2008 la 6:06 am
mda….adânc, adânc monşer, n-am ce zice….musteşte ţara de fenomenologi und hermeneuţi pe cm cub, că pătrat e altceva…
mangaloy said,
12 martie 2008 la 6:07 am
…..şi verdele ăsta crud e atât de frumos!!! nu.mi mai pot lua ochii de la el.
dan calin said,
12 martie 2008 la 7:33 am
verdele e in ton cu bucuria ce radiaza din fiecare rand pe care il scriu :D.
sfinx667 said,
12 martie 2008 la 8:31 am
da… o tara a ” analistilor” si a celor ce aprofundeaza speculativ ( si eu care credeam ca numai de politica si fotbal e vb..) a tot si toate… verde frant, de… cugetari ” marete „… trist, si totusi, suportabil, asta pentru ca astfel de manifestari sunt atat de, previzbile…
respecte,
SIBILLA
diana said,
4 februarie 2010 la 6:29 pm
Eu cred ca nu exista singuratate in sine, pura, absoluta ci doar insingurare. Asa cum spunea Cioran: „orice sentiment odata constientizat este ca intensitate degradat”!
dan calin said,
19 martie 2008 la 8:15 am
verdele crud al realitatii