Treziţi-vă până nu o luaţi razna de tot!

17 mai 2008 at 1:40 pm (atitudine, supărări) (, , , , , , , , , )

Nu mi-a plăcut niciodată politica pentru că am considerat că este cea mai mizerabilă meserie unde întâlneşti aproape numai oameni fără caracter şi principii utile binelui comun. Cel puţin asta a demonstrat politica autohtonă după revoluţie: ori eşti cu noi la minciună şi furt, ori eşti împotriva noastră dacă vrei să faci ceva bun pentru cetăţeni.

Am evitat de foarte multe ori să scriu despre acest domeniu infect, dar de data asta nu mă mai pot abţine. Am găsit prea multe bloguri unde sunt atacaţi cei care scriu împotriva lui ion iliescu şi unde ilici este proslăvit ca un „ctitor de ţară”. Ceea ce mi s-a părut cel mai ciudat este că cei care au aceste bloguri sunt tineri şi se consideră elevii şi urmaşii primului kgb-ist al ţării.

Concluzia mea este că aceşti comunişti nostalgici sunt ori foarte imbecili şi nu au studiat istoria recentă a României, ori urmăresc nişte interese pentru care sunt în stare de cea mai josnică şi mai degradantă idolatrie. Spun asta pentru că este evident pentru toată lumea cine a organizat mineriadele, cine a distrus restul de economie de după revoluţie, cine a ţinut poporul ăsta în minciună şi ignoranţă şamd.

Din cauza lui…

Pe vremea în care tovarăşul ilici a fost preşedinte presa nu avea voie să critice guvernul, iar cei care au îndrăznit asta au plătit cu vârf şi îndesat (bătăi, ameninţări, crime, distrugeri de bunuri etc.). Ca să nu mai spun că orice om cu capul pe umeri, când îl aude vorbind, îşi dă seama imediat de educaţia kgb-istă pe care o are atât de bine înrădăcinată.

În plus, în toate mandatele sale (unele ilegale pentru că nu mai avea dreptul sau pentru că a furat alegerile) nu a reuşit să facă nimic bun pentru ţară şi popor. În aceea vreme s-a încercat doar păstrarea în viaţă a fabricilor falimentare pentru a nu deranja oamenii, fără să intereseze pe nimeni viitorul economiei. Toate propunerile utile pentru dezvoltarea sănătoasă a ţării şi economiei au fost respinse.

Urmele nefaste ale politicii duse de boşorogul comunist se mai văd şi astăzi. Din cauza lui am pierdut cei mai buni ani pentru a o lua pe calea ce bună. Din cauza lui economia ţării este în mâinile foştilor securişti. Din cauza lui sunt multe lucruri bune care se mişcă greu în prezent. Din cauza lui ţara asta este în continuare animată de concepţii comuniste. Din cauza lui am intrat atât de târziu în UE şi NATO.

Şi povestea ar putea fi continuată aproape la nesfârşit. De aceea nu pricep ce se întâmplă cu aceşti cripto-comunişti tineri care ar trebui să fie mai limpezi la minte decât tătucul lor. A început să îmi fie teamă pentru viitorul României. Cred că ucenicii lui ilici ar fi gândit altfel dacă ar fi fost părtaşi activi la revoluţie, dacă ar fi fost bătuţi de mineri pentru că poartă blugi şi au părul lung sau dacă ar fi citit puţină istorie şi şi-ar fi folosit mintea măcar odată în viaţă. Treziţi-vă până nu o luaţi razna de tot!

Legătură permanentă 12 comentarii